CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 979 / 2014
Dosar nr. 1015 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre privind deschiderea Punctului internațional de trecere a frontierei și a Biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) - Krasnoilsk (Ucraina) și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală
Analizând proiectul de Hotărâre privind deschiderea Punctului internațional de trecere a frontierei și a Biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) - Krasnoilsk (Ucraina) și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.133 din 10.09.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :
1. Prezentul proiect de hotărâre a Guvernului are ca obiect de reglementare deschiderea Punctului internațional de trecere a frontierei și a Biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) Krasnoilsk (Ucraina, conform Catalogului Schengen și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în sensul administrării respectivului punct de frontieră.
2. La art.1 alin.(1), pentru a respecta rigorile normelor de tehnică legislativă, propunem eliminarea parantezelor ce încadrează sintagma (până la 3,5 tone).
3. Deoarece prevederile art.5 fac referire la aspecte ce țin de înființarea punctului de trecere a frontierei, iar acestea sunt reglementate de prevederile art.1-3, propunem ca actualul art.5 să fie poziționat după art.3 din proiect și se va renumerota sub forma Art.4.
Pe cale de consecință, actualul art.4 se va renumerota corespunzător, sub forma Art.5.
4. La actualul art.4, pentru evitarea repetării în redactare, cât și pentru concizia normei, propunem reformularea părților dispozitive ale celor două puncte, precum și marcarea alineatului modificat, prin cifra aferentă acestuia, astfel:
1. Alineatul (6) al articolului 9 va avea următorul cuprins:
(6)
2. La anexa nr.8, la punctul I, număr criteriu 2, poziția 2.2 Direcțiile regionale vamale, rândurile 3 și 10 vor avea următorul cuprins:.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.979/10.09.2014